29 octombrie 2009

Soldatelul de plumb , poveste de Hans Christian Andersen

Au fost odata ca niciodata douazecisicinci de soldatei de plumb , care erau frati , pentru ca fusesera facuti din aceeasi lingura de plumb.Ei aveau pusti pe umar , se uitau drept inainte si purtau o uniforma splendida , colorata in rosu si albastru.Primul lucru pe care il auzisera cand venisera pe lume era "Soldatei de plumb ! " , cuvinte rostite de un baietas , care incepuse sa bata din palme cu incantare atunci cand a fost dat deoparte capacul cutiei in care erau asezati soldateii.Ei fusesera dati drept cadou , iar baietasul se apucase imediat sa ii aranjeze pe o masa.Soldateii erau identici , cu exceptia unuia , care avea un singur picior ; el fusese facut la urma , cand nu mai ramasese destul plumb topit pentru a-l termina , asa ca nu avea decat un singur picior , ceea ce il facea sa arate diferit de ceilalti camarazi ai lui.

Masa pe care stateau soldateii era plina de tot felul de jucarii , dar cea mai atractiva dintre ele , care iti retinea de prima data atentia , era un mic castel din carton. Prin minusculele ferestre ale acestuia puteau fi vazute camerele dinauntru.In fata castelului se aflau cativa copacei care inconjurau o lentila de ochelari ce trebuia sa se asemene cu un mic lac transparent.Lebede facute din ceara inotau pe lac si se reflectau in el.Toate aceste jucarii erau foarte frumoase , dar cea mai frumoasa dintre toate era o fata micuta care statea in fata portii deschise a castelului ; ea era facuta tot din carton , purta o rochie transparenta de muselina si avea pe umeri o panglica albastra , aratand la fel ca si o esarfa. Tinea in mana , in fata , un trandafir stralucitor din beteala , la fel de mare cat fata ei.Micuta fata era o balerina ; ea isi ridica amandoua bratele catre cer si isi inalta unul din picioare atat de sus incat soldatelul olog nu il putea zari si se gandea ca , asemenea lui , fata nu avea decat un picior. "Aceasta este sotia care mi se potriveste " s-a gandit el ; "da , insa ea este de neam mare si traieste intr-un castel , in timp ce eu locuiesc intr-o cutie , impreuna cu ceilalti 24 de camarazi ai mei ; cutia asta nu este loc in care as putea sa o aduc.Trebuie , totusi , sa incerc sa o cunosc."Soldatelul si-a culcat trupul pe masa , in spatele unei cutii de tutun , astfel incat sa poata trage cu ochiul la delicata fata , care continua sa stea intr-un picior fara a-si pierde echilibrul.Atunci cand s-a inserat , ceilalti soldatei de plumb au fost asezati inapoi in cutie , iar oamenii din casa s-au dus la culcare.Imediat dupa asta , jucariile au prins viata si au inceput sa se joace intre ele , sa isi faca vizite , sa se prefaca ca se dueleaza si sa se joace cu mingile.Soldateii de plumb au inceput sa bata cu pumnii in cutia lor pentru doreau sa se alature si ei distractiei generale , dar nu puteau sa deschida capacul cutiei.Spargatorul de nuci se juca de-a saritura broastei , iar creionul se amuza sarind pe masa.Era o harmalaie asa de mare incat canarul s-a desteptat si a inceput sa vorbeasca ; cuvintele sale erau , insa, cu rima , asemeni unei poezii.Numai soldatelul de plumb si balerina au ramas la locurile lor.Ea statea pe varful unui singur picior , celalalt fiind atat de intins in sus incat ai fi zis ca nu il are.Soldatelul nu si-a luat ochii de la ea nici macar o clipa.

Atunci cand ceasul cu pendula a batut ora 12 , capacul de la cutia de tutun a sarit deodata deoparte , iar din ea a tasnit un spiridus negru.De fapt , cutia cu tutun era o jucarie surpriza , din care sarea pe neasteptate , impins de un arc , spiridusul cel negru.
"Soldatelule de plumb , " a spus spiridusul , " nu indrazni sa iti doresti ceva care nu iti apartine."
Soldatelul s-a prefacut , insa, ca nu aude.
"Bine ! Asa deci ! Asteapta pana maine si-ai sa vezi tu !" , a zis spiridusul.

A doua zi dimineata , cand copii au revenit in camera , l-au asezat pe soldatelul de plumb langa fereastra.Nu se stie cu siguranta daca a fost de vina spiridusul sau numai un curent de aer , insa fereastra s-a deschis brusc , iar soldatelul a cazut prin ea , de la etajul 3 , dandu-se peste cap prin vazduh , pana a ajuns pe strada de dedesupt. A fost o prabusire groaznica , pentru ca soldatelul a picat cu capul in jos , iar baioneta si casca lui au ramas intepenite intre doua pietre de caldaram , in timp ce singurul lui picior era ramas in aer.Servitoarea si baietelul au coborat pe scari pana in strada ca sa il caute , insa nu au reusit sa-l zareasca , desi erau cat pe ce sa calce peste el.Daca ar fi putut sa strige :"Hei , aici sunt !" , totul ar fi fost bine , dar el era prea mandru pentru a cere ajutor atunci cand era imbracat in uniforma.

Dintr-o data a inceput sa ploua , iar picaturile au cazut din ce in ce mai repede , pana cand s-au transformat intr-o ploaie torentiala.Cand picaturile au incetat sa mai cada , s-a intamplat sa treaca pe acolo doi baietei , iar unul din ei a spus :"Uite , un soldatel de plumb.Trebuie sa ii facem rost de o barca cu care sa navigheze."
Cei doi baieti au facut o barca din hartia unui ziar , l-au pus pe soldatel in ea si au asezat barcuta pe un suvoi de apa care se scurgea printr-un santulet , la marginea strazii.In timp ce barcuta era dusa de ape , baietii alergau pe langa ea si bateau veseli din palme.Vai si amar , ce valuri uriase se ridicau in santulet si cat de repede inainta curentul de apa ! Fusese o ploaie strasnica si pe strazi se adunase o multime de apa.Barcuta din hartie se legana in sus si in jos , si , uneori , isi schimba directia atat de brusc , incat soldatelul se clatina pe singurul lui picior .Cu toate acestea , el a ramas drept , cu fata neclintita si cu pusca asezata regulamentar pe umar.Deodata , barcuta a ajuns la gura unei canalizari si a intrat intr-un tunel in care intunericul era la fel de mare ca si in cutia soldateilor.

“Incotro ma indrept , oare ?” se gandea soldatelul.”Toate astea s-au intamplat numai din cauza spiridusului , sunt sigur.Ah , daca micuta dansatoare ar fi fost acum impreuna cu mine , in barca , nu mi-ar fi pasat de nici un fel de intuneric.”

Dintr-o data , s-a apropiat de barcuta un mare sobolan de apa , care traia in canalizare.
“Ai pasaport ?” , a intrebat sobolanul , “actele la control , imediat !”.Soldatelul a ramas insa tacut , tinandu-si pusca pe umar mai ferm ca niciodata.
Barca continua sa fie purtata de ape , iar sobolanul mergea dupa ea , aratandu-si coltii ascutiti si strigand printre bucatile de lemn si paie leganate de valuri :” Opriti-l , opriti-l imediat ; nu a platit taxa de trecere si nu a prezentat pasaportul la control.”
Curentul de apa misca , insa, barca tot mai repede si mai puternic.Soldatelul putea vedea de-acum lumina zilei , stralucind la capatul tunelului.Apoi , a auzit un zgomot rasunator , atat de infiorator incat il putea infricosa si pe cel mai viteaz dintre barbati.La capatul tunelului , apa se prabusea de la inaltime intr-un canal larg , locul acela fiind la fel de periculos ca si o cascada pentru noi , oamenii.Barcuta era prea aproape de acel loc pentru a mai putea fi oprita , asa ca se indrepta cu viteza intr-acolo , iar bietul soldatel s-a incordat pentru a ramane cat mai drept se putea , fara sa miste nici macar o pleoapa , pentru a arata ca nu ii este frica.Barcuta s-a invartit in cerc de trei sau patru ori , timp in care apa a inceput sa intre in ea din toate partile ; nimic nu o mai putea opri sa se duca la fund.Apa ii ajunsese de-acum soldatelului pana la gat , iar barca continua sa se scufunde din ce in ce mai adanc , pentru ca hartia devenise moale din cauza umezelii .In cele din urma , apa l-a inghitit cu totul pe soldatel , trecandu-i deasupra capului.El se gandea ca nu o va mai vedea niciodata pe eleganta balerina ,iar in urechi auzea cuvintele unui cantec de lupta :
“Cu bine , soldatule , viteaz mereu ,
Catre moarte te-ndrepti , ca un leu.”

Apoi, barcuta s-a facut bucati , soldatul s-a scufundat in apa , si, dintr-o data , a fost inghitit de un peste mare. Ce intuneric era inauntrul pestelui ! Era o bezna si mai adanca decat in tunel , si spatiul era si el , mai ingust , insa soldatelul a continuat sa ramana drept , culcat pe spate , cu pusca tinuta pe umar.Pestele a inotat incolo si incoace , cu miscari mladioase si gratioase , si apoi a ramas nemiscat.

Dupa o vreme , soldatelul a fost orbit de o raza de soare si s-a trezit in lumina zilei , in timp ce o voce declara cu fermitate :” Daca iti spun , soldatelul de plumb este chiar aici”.Ce se intamplase , de fapt ? Pestele fusese prins intr-o undita , apoi fusese dus la piata si vandut bucataresei care il adusese in bucatarie si acum ii taia burta cu un cutit urias.Bucatareasa a scos soldatelul din stomacul pestelui , apucandu-l intre degetul mare si cel aratator , si l-a dus intr-o camera in care toata lumea era curioasa sa il vada pe nemaipomenitul soldatel care calatorise in interiorul unui peste ; el nu se simtea , insa, prea mandru.

L-au asezat pe o masa , si – minune mare , cum se potrivesc uneori lucrurile in lumea asta – a observat ca era in aceeasi camera de pe fereastra careia cazuse .Erau acolo cu totii : aceeasi copii, aceleasi jucarii , asezate la fel pe masa , si frumosul castel in fata caruia putea fi vazuta eleganta balerina ; ea continua sa isi tina echilibrul stand intr-un singur picior , tinandu-l pe celalalt ridicat in sus , la fel de ferm precum statea soldatelul in pozitie de drepti. Atunci cand a vazut-o , soldatelul s-a emotionat atat de tare incat era cat pe ce sa-l podideasca plansul , insa el si-a stapanit lacrimile cu demnitate.Soldatelul s-a uitat la balerina si au ramas amandoi tacuti.

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009