Noriel

Translate

18 martie 2016

Povestea libelulei

În adâncurile unei bălţi liniştite se afla, neştiut de nimeni, un orăşel al gândăceilor de apă. Locuitorii lui se simţea tare bine, fericiţi, departe de razele soarelui. Vreme de mai multe luni erau foarte ocupaţi să scormonească în mâlul moale de la fundul lacului dar băgau de seama că, din când în când, câte unul din ei dispărea fără urmă. Cei care se făceau nevăzuţi obişnuiau să se caţere pe tulpina unui nufăr către suprafaţa lacului, şi apoi nu mai dădeau nici un semn de viaţă.

Libelula
"Uite!" striga câte unul din gândăcei către altul, "Iar se urcă cineva pe tulpina nufărului. Unde crezi că se duce?" Cel despre care vorbeau mergea cătinel, cătinel, tot mai sus, până când dispărea din vedere pentru totdeauna.

"Asta-i tare ciudat!" îi spunea câte un gândăcel altuia. "Nu era fericit aici?" întreba un al doilea... "Unde credeţi că merge?" se minuna un al treilea.

Nimeni nu avea vreun răspuns la aceste întrebări. Erau cu toţii nedumeriţi. În cele din urmă, unul din gândăceii de apă, aflat printre conducătorii oraşului, şi-a adunat mai mulţi prieteni şi le-a spus, "Am o idee! Trebuie să promitem că primul dintre noi care o să se caţere pe tulpina nufărului va veni înapoi şi ne va mărturisi unde a plecat şi de ce."

"Promitem," au zis, solemn, cu toţii."

Într-o zi de primăvară, nu mult după asta, chiar acel gândăcel care avusese ideea strălucită de mai sus a început să se urce pe tulpina nufărului. Nu ştia de ce făcea lucrul acesta, însă simţea că trebuie să-l facă. Puţin câte puţin, a dispărut din vedere. Înainte să îşi dea seama ce se întâmplă, a ajuns la suprafaţa apei şi a poposit obosit pe o frunză verzuie a nufărului. A adormit de îndată...

17 martie 2016

Leul, Jupiter şi elefantul - Fabulă de Esop

Leul îl tot bătea la cap pe Jupiter plângându-şi neîncetat de milă.

"Ah, este adevărat, mărite Jupiter," i s-a adresat el odată, "că am o putere nemaipomenită, sunt arătos la trup şi plin de forţă când atac. Fălcile mele sunt înzestrate cu colţi ascuţiţi, labele îmi sunt înarmate cu gheare lungi şi tari, şi domnesc peste toate animalele din pădure, însă, vai mie, fiind aşa cum sunt, tot mă înspăimânt de cucurigul unui cocoş."

Fabulă de Esop
Jupiter i-a răspuns, "Şi dai vina pe mine, fără vreun motiv, pentru asta? Ţi-am dăruit toate calităţile mele şi, cu excepţia cântecului cocoşului, curajul nu te părăseşte niciodată."

La auzul acestor cuvinte, leul s-a văietat şi a plâns din toată inima, învinovăţindu-se pentru laşitatea lui, şi şi-a dorit să moară.

În vreme ce era frământat de aceste gânduri negre, a întâlnit un elefant şi început să stea de vorbă cu el. După un timp, a băgat de seamă că elefantul îşi agita foarte des, din toate puterile urechile şi, curios, l-a întrebat de ce făcea asta.

Poveste populară: Cât de bogat eşti ?!!?


Odată, demult, s-au întâlnit doi drumeţi, unul tânăr şi unul bătrân, înţelepţit de povara anilor şi s-au prins în vorbă că de la atâta singurătate ce au indurat le era frică că au uitat să vorbească. 
Tânărul a început să se plângă ce viaţă grea duce pe meleagurile de unde venea: 
- Preacinstite călător, eu nu sunt fericit deloc. Părinţii mei nu mi-au lăsat nicio moştenire şi ce minunat ar fi fost pentru mine să fiu bogat...Însă ce nenorocire pe capul meu să fiu atât de sărac pe lumea asta. 
- Nu te mai plânge atâta, băiete, i-a răspuns bătrânul. Nu trebuie să te simţi îndurerat şi pierdut din această cauză. 
- Cum să nu sufăr dacă nu am nici o lețcaie? 
- Opreşte-te,  eu vad ca ai atâtea bogăţii în mâinile tale şi tu te plângi de sărăcie..! 
Tânărul uimit l-a întrebat: 
-Cum adică, am bogăţii? Nu ştiu nimic! 
- Te-ai întrebat vreodată cât preţuiesc ochii tăi? Cedează-mi un ochi şi am să-ţi dau tot ce-ţi doreşti de la mine! 
- Cum? Să-mi vând un ochi? S-a speriat băiatul. Nu domnule. Nu, n-am să-mi dau vreunul din ochi nici pentru cea mai mare comoară din lume! 
- Bine, bine, a fost de acord bătrânul. Atunci cedează-mi o mână sau şi mai bine un picior şi am să-ţi dau aur şi argint cât îţi pofteşte inima. 
- Pentru aur şi argint să-mi dau o mână sau un picior, s-a înspăimântat tânărul. Nu, pentru nimic în lume, n-am să fac aşa ceva! Pentru nici un fel de aur. 
- Vezi atunci cât de bogat eşti! Ce te mai plângi? Crede-mă, când îţi spun că cea mai mare bogăţie este omul însuși, dacă este sănătos si are minte luminată, căci are puterea de a-și agonisi singur orice bogăție din lume!


Sursa imagine Wikipedia.org

15 martie 2016

Povestea gărgăriţei

A fost odată o gărgăriţă tare frumoasă, foarte drăguţă, care se simţea peste poate de tristă pentru că era singură. Nu îşi aflase încă soţul fermecător la care visa pentru că facebook-ul nu fusese încă inventat, şi biata de ea nu prea avea bani ca să iasă în lume.

gărgăriţa
Într-o zi, pe când îşi făcea curat în bucătărie, a găsit o monedă de 50 de bani. A fost foarte fericită că descoperise această comoară, aşa că s-a dus la vecina ei şi a întrebat-o:

"Spune-mi şi mie, dragă, ce aş putea să cumpăr cu aceşti 50 de bani?"

Vecina i-a zis:

"Ai putea să-ţi iei nişte prăjiturele."

"Nu, nu, în nici un caz, prăjiturelele îngraşă," i-a răspuns gărgăriţa noastră şi, apoi, a mers la o altă vecină şi a întrebat-o:

"Spune-mi, dragă, ce aş putea să cumpăr cu aceşti 50 de bani?"

"Cumpără-ţi o rochiţă nouă, asortată cu un guleraş frumos şi o pereche de cercei, stai apoi la fereastră şi strigă: "Cine vrea să se însoare cu micuţa gărgăriţă atât de bogată şi de frumoasă?"

Gărgăriţa a urmat sfatul vecinei sale şi de îndată ce şi-a pus rochiţa nouă şi cerceluşii nou-nouţi, a deschis fereastra cămăruţei sale şi a strigat:

"Cine vrea să se însoare cu micuţa gărgăriţă atât de bogată şi de frumoasă?"

Un măgar care trecea pe acolo a exclamat: "Eu vreau!"

Vreau să-ţi aud mai întâi glasul, i-a zis gărgăriţa.

Măgarul a urlat din toate puterile, "iha, iha!" iar gărgăriţă l-a trimis la plimbare:

"Vezi-ţi de drum, măgarule, nu ai cum să-mi fii un soţ bun, voi găsi unul mai potrivit mie."

Aşadar, gărgăriţa a continuat să strige de la fereastră: "Cine vrea să se însoare cu micuţa gărgăriţă atât de bogată şi de frumoasă?"

Un câine ce îşi avea calea pe sub fereastră sa a spus: "Eu vreau!"

13 martie 2016

Povestea Apa vieții de Fratii Grimm Partea a II-a




Apoi, prinţul i-a mulţumit micului său prieten cu mantie roşie pentru ajutorul primit, a luat bagheta magică şi cele două bucăţi de pâine şi a mers drum lung, pe mare şi pe uscat, până a ajuns la capătul călătoriei sale, unde a găsit totul aidoma spuselor piticului: poarta palatului s-a deschis la a treia lovitură cu bagheta, leii s-au îmblânzit după ce au mâncat fiecare câte o înghiţitură din pâinea vrăjită...  

Mezinul a intrat în castel şi a ajuns într-o odaie împărătească frumos împodobită. În mijlocul sălii se aflau mai mulţi prinţi vrăjiţi ce stăteau ca stanele de piatră, iar băiatul nostru din poveste le-a scos inelele şi le-a pus pe propriile-i degete. 
Într-o altă odaie a palatului, mezinul a văzut pe o masă un paloş măreţ şi o altă bucată de pâine, pe care le- a luat, de asemenea.