16 martie 2013

Povestea Razei de Soare, de Hans Christian Andersen

Duc mai departe povestile lui Hans Christian Andersen, pe care nu le veti gasi in nici o alta parte online, sau chiar nici traduse in limba romana in vreo carte, cu frumoasa poveste a Razei de Soare, in care infruntarea colocviala dintre elementele naturii lasa loc unei magice si poetice regasiri a sinelui fiecaruia dintre noi. 

"Am sa va spun o poveste," a zis Vantul. "Te rog frumos sa iti amintesti," i-a atras atentia Ploaia, "ca este randul meu sa vorbesc. Ai  tot suflat de dupa colt, cat ai putut de tare, indeajuns de mult."

"Asa imi multumesti pentru toate favorurile pe care ti le-am facut?" s-a suparat Vantul. "Cate umbrele nu am intors cu fundul in sus, ba chiar le-am sfasiat, atunci cand oamenii incercau sa se fereasca de tine?"

"Liniste! Eu trebuie sa vorbesc," le-a spus Raza de Soare, rostindu-si vorbele cu atata stralucire si caldura incat obositul Vant a cazut pe spate, iar Ploaia l-a apucat de umeri, incercand sa il ridice, in timp ce striga, "Nu mai suportam lucrul asta. Doamna Raza de Soare ne intrerupe tot timpul. Nu-i dati ascultare. Cuvintele ei nu sunt bune de nimic."

Cu toate acestea, Raza de Soare a inceput: "O frumoasa lebada zbura deasupra involburatelor, aprigelor valuri ale oceanului. Fiecare dintre penele ei straluceau precum aurul. Una dintre ele a cazut peste corabia unui mare negutator, ce strabatea valurile cu toate panzele sus. Pana s-a asezat in cele din urma in parul carliontat al unui tanar ce veghea asupra marfurilor de pe vas. Pana pasarii norocului i-a atins fruntea, a devenit apoi o unealta de scris in mana sa, si i-a adus un asa de mare noroc incat a ajuns curand sa fie negustor, un om cu o mare avere, atat de bogat incat isi permitea sa poarte pinteni de aur si sa transforme o farfurie de aur in scutul unui nobil. Stiu bine asta, pentru ca am stralucit pe un astfel de scut," a subliniat Raza de Soare.

"Lebada a zburat foarte departe, peste o pajiste verde unde un ciobanas, nu mai mare de sapte ani, statea la umbra unui batran copac, singurul arbore din acel loc. In vreme ce lebada trecea pe deasupra, a atins una din frunzele copacului. Aceasta frunza a cazut in mainile baiatului, preschimbandu-se in trei, zece file -in fine- in toate filele unei carti. In aceasta carte , ciobanasul a citit despre numeroasele minuni ascunse in natura, despre limba sa, credinta, si cunoastere. Inainte de a adormi si-a pus cartea sub perna, astfel incat sa nu uite ce invatase in acea zi. Aceasta minunata carte l-a indrumat mai intai catre scoala, apoi si mai departe, spre intinse domenii ale invatarii. Am vazut numele sau in locul unde sunt incrustate numele celor mai mari invatati."

"Lebada a zburat peste o padure, unde totul era linistit si tacut. S-a odihnit pe apa unui adanc si albastru lac, pe care cresteau nuferi, si la malurile caruia infloreau meri, iar cucii si porumbeii salbatici obisnuiau a-si face cuibul. In padure se gasea o sarmana femeie, ce aduna crengile uscate cazute la pamant. Le cara in spate pentru ca in brate tinea un mic copil. Ea a zarit cum lebada de aur, pasarea norocului, se inalta din trestiile de langa mal. Ce era oare acel lucru stralucitor ce ii scapase lebedei? Era un ou de aur, inca caldut. Femeia l-a pus la piept, pastrandu-i caldura. Cu siguranta, exista viata in acel ou. Intr-adevar, ea a auzit niste usoare batai in coaja, atat de slabe incat le-a confundat la inceput cu bataile inimii sale."

"Atunci cand a ajuns la saracacioasa ei casuta, a scos oul de la piept si s-a uitat la el. "Tic," se auzea dinspre el, "tic," ca si cum ar fi fost un scump ceas de aur. Dar nu era deloc un ceas, ci un ou, din care era pe cale sa iasa un puisor. Coaja oului s-a crapat si un mic si dragalas pui de lebada s-a uitat in afara. Avea deja toate penele pe trupsor, toate din aur, si purta in jurul gatului patru inele de aur. Pentru ca sarmana femeie avea patru baietei - trei acasa, si unul pe care-l purta in brate - ea si-a dat seama ca fiecare din acele inele era destinat cate unuia din micutii ei. De indata ce a inteles acest lucru, mica pasare si-a luat zborul. Femeia a sarutat inelele, i-a pus si pe copii sa sarute cate unul din ele, cu care le-a atins apoi inimioara, punandu-le pe degetele lor. “Am vazut asta,” a spus Raza de Soare, “si am urmarit ce s-a intamplat si mai departe.

In vreme ce unul din baietei se juca in lunca unui rau, a adunat o mana de lut. L-a intors pe toate partile, l-a sucit si rasucit, si, cu degetele-i mici, a facut o statuie a lui Iason. Asemeni lui Iason, tanarul sculptor si-a gasit astfel lana sa de aur.

Cel de-al doilea baiat a fugit de-a lungul unei pajisti unde se aflau flori de toate culorile. A adunat o mana din ele si le-a strans atat de tare incat sevele lor colorate i-au patat inelul si i-au sarit in ochi, i s-au lipit de degete si i-au colorat gandurile. Dupa multe zile si multi ani, oamenii dintr-un mare oras au ajuns sa vorbeasca despre el ca despre “marele pictor”.

Cel de-al treilea baiat a strans atat de tare inelul sau intre dinti incat acesta a scos la suprafata cantecul ce se asternea adanc in inima sa. Toate lucrurile pe care le gandea si le simtea s-au transformat in muzica. Ele s-au ivit asemeni unor lebede cantatoare, si, la fel ca si lebedele, s-au scufundat in adancurile marii, “uriasa Mare a Gandurilor”. El a devenit un mare muzician, un compozitor atat de vestit incat fiecare tara a lumii incerca sa se laude: “El imi apartine mie.”

Cel de-al patrulea baiat –cel purtat in brate de a sa mama – a fost suferind. Lumea zicea ca are cobe, si ca, asemeni bolnavilor pui de gaina, trebuie sa i se dea unt si ardei iute. I-au dat o multime de unt cu ardei iute, insa eu i-am daruit caldura si sarutul soarelui,” a zis Raza de Soare. “A primit de la mine de zece ori mai multe sarutari decat ceilalti copii. El a ajuns poet, primind atat lovituri, cat si saruturi, intreaga sa viata. Avea, totusi, ceva ce nu ii putea fi luat de nimeni. El avea inelul faimei, primit de la lebada norocului. De aceea, gandurile sale aveau aripi de aur. Ele se inaltau catre cer, la fel ca fluturii aurii ce sunt simbolul nemuririi.”

“Ce poveste nemaipomenit de lunga,” a spus Vantul.

“Si atat de plictisitoare,” a adaugat Ploaia. “Adie putin peste mine, te rog, ca sa-mi pot reveni.”

Vantul a trimis o adiere, iar Raza de Soare a grait, “Lebada norocului a zburat pe deasupra adancilor golfuri, unde pescarii isi intind plasele. Cel mai sarac dintre ei voia sa se insoare, si, in cele din urma, a reusit, iar lebada i-a adus o bucata de ambra. Ambra are puterea de a atrage lucrurile catre ea, asa ca a reusit sa atraga si inimile catre casa pescarului. Ambra da nastere celei mai frumoase tamai, iar aerul din casa a devenit la fel de parfumat precum cel dintr-o biserica, asemeni brizei inmiresmate din natura Domnului. Asa s-a facut ca pescarul si sotia lui au fost foarte fericiti in casuta lor linistita. Erau multumiti cu ce aveau, iar viata lor implineste povestea unei raze de soare.”

“Cred,” a zis Vantul, “ca povestile astea trebuie sa se termine odata. Raza de Soare a vorbit indeajuns de mult, si sunt foarte plictisit.”

“Si eu la fel,” a sustinut Ploaia.

Iar noi, ceilalti, care stim aceasta poveste, ce putem spune?

Noi spunem: “Povestea s-a terminat.”


Copyright  traducere " Povestea Razei de Soare "© godessdiana88. 2013

Articole din acelasi domeniu pe blogul "Povesti pentru copii":

Familia fericita - Poveste de Hans Christian Andersen

Vantul si soarele - O fabula de Esop

Povestea unei mame, de Hans Christian Andersen

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu