26 martie 2013

Fluturele - Poveste de Hans Christian Andersen

A fost odata ca niciodata un fluture ce isi cauta o mireasa, si, asa cum era de asteptat, isi dorea sa-si aleaga drept sotie pe una din cele mai frumoase flori de pe pamant. S-a uitat, cu un ochi critic, la toate razoarele din gradini, si a descoperit ca toate florile stateau nemiscate si sfioase pe tulpinile lor, la fel ca si fetele inainte de a fi cerute in casatorie. Era, totusi, un numar foarte mare de flori, si se parea ca trebuia sa caute mult si bine inainte de a-si gasi perechea.

Fluturelui nu ii placea insa sa se oboseasca din cale afara, asa ca a zburat sa le faca o vizita margaretelor. Francezii numesc aceasta floare "Marguerite" si spun despre ea ca ar avea darul profetiei. Indragostitii obisnuiesc sa ii rupa frunzele, si, in vreme ce le smulg una cate una, pun o intrebare despre persoana iubita, precum "Ma iubeste sa nu ma iubeste? Ma iubeste fierbinte? Sau numai asa, intr-o doara? Cat de mult? Cat de putin? Chiar deloc?" si asa mai departe. Fluturele s-a dus la o margareta din acelasi motiv, insa nu i-a rupt frunzele, ci si-a pus o sarutare pe fiecare dintre ele, gandind ca este mai potrivit sa procedeze cu bunatate.

"Draga Margareta," i-a zis el, "tu esti cea mai inteleapta femeie dintre toate florile. Te rog, spune-mi pe care dintre flori sa o aleg drept nevasta. Care sa-mi fie mireasa? Imediat ce voi afla asta, voi zbura direct la ea si o voi cere in casatorie."
Margareta nu i-a dat insa nici un raspuns. Se simtea jignita pentru ca fluturele o numise femeie, in vreme ce ea era o fata nemaritata, o foarte, foarte mare diferenta. Fluturele a intrebat-o o data, si inca o data, dar ea a ramas ca si surda si nu a rostit nici un cuvintel. Nemaiavand rabdare sa astepte, fluturele si-a luat zborul, hotarat sa inceapa sa curteze o floare de indata.

Era la inceputul primaverii, atunci cand sofranul si ghiocelul era pe deplin inflorite.
"Sunt foarte frumoase," si-a zis in sinea sa fluturele, "ce fermecatoare fetite, dar sunt cumva prea formale."
Apoi, asa cum fac deseori flacaii, s-a uitat dupa niste flori putin mai varstnice. A zburat asadar la anemone, insa acestea erau cumva prea acre pentru gustul sau. Violeta era putin prea sentimentala. Florile de lamai era prea mici si, in plus, aveau o familie prea numeroasa. Desi aratau precum trandafirii, cele de mar infloareau intr-o zi, pentru a-si risipi petale a doua zi, la cea dintai pala de vant, asa ca mariajul cu una dintre ele ar fi fost prea scurt. Cel mai mult i-a placut floarea de mazare: era imbracata atat in alb cat si in rosu, era gratioasa si zvelta, facand parte din acele fete de casa nu numai frumoase, ci si foarte sarguincioase in bucatarie. Era cat pe ce sa ii ceara mana cand a zarit o pastaie, pe a carei coada se gasea o floare uscata.
"Cine este aceasta?" a intrebat el.
"Sora mea," i-a raspuns floarea de mazare.
"Aha, si tu vei arata ca ea intr-o zi," a spus el, si a zburat imediat, fara a se mai uita inapoi, intr-atat fusese de socat de cele aflate.
O floare de caprifoi statea agatata de un gard viu, plina de frumusete; erau insa atatea fete ca ea, cu fetele lungi si  palide. Nu, nu ii placea de ea. Care i-ar fi fost totusi pe plac?

Primavara a trecut pe nesimtite, vara a pasit si ea peste pamant, si a sosit toamna, insa fluturele nostru tot nu se hotarase. Florile se infatisau acum in rochiile lor cele mai splendide, dar acest lucru era in zadar; nu mai avea aerul proaspat, aromat al tineretii. Da, inima cere parfum chiar daca nu mai este tanara, si putin din asa ceva se mai putea intalni la dalii ori la uscatele crizanteme. Din aceasta pricina, fluturele si-a indreptat atentia catre menta. Dupa cum stii, aceasta planta nu are flori, insa este cea mai dulce din toate, plina de aroma din cap pana la picioare, cu un ademenitor parfum floral in fiecare frunza.
"O voi lua pe ea de sotie," si-a zis fluturele, si i-a cerut imediat mana. Menta a ramas, cu toate acestea, tacuta si batoasa. Pana la urma i-a raspuns, "Daca vrei, putem fi prieteni, dar nimic mai mult decat atat. Eu sunt batrana, si tu esti batran, asa ca ne putem impaca foarte bine si asa. Cat despre casatorie, nici sa n-aud! Am pare ridicoli la varsta noastra!"

Asa s-a intamplat ca fluturele a ramas fara nici o sotie. Pierduse prea mult timp pentru a alege, un plan pagubos intotdeuna. In acest fel, fluturele a devenit ceea ce este numit de obicei un cavaler batran.
Era catre sfarsitul toamnei, si vremea se dovedea a fi tot mai noroasa si mai ploioasa. Un vant rece sufla peste crengile plecate ale salciilor, facandu-le sa scartaie. Nu era deloc o vreme pentru a zbura in haine de vara dar, din fericire, fluturele nu ramasese pe afara. Din intamplare, isi gasise adapost intr-o camera in care ardea soba, la fel de calda ca si vara. Putea trai aici, isi spunea el, destul de mult.

"Dar nu este imi este destul numai sa exist," a continuat el a-si zice, "am nevoie de libertate, de soare si de tovarasia unei mici flori." Din aceasta cauza, a zburat spre fereastra si a fost vazut si admirat de oamenii din camera, care l-au prins, au infipt in el un ac, si l-au pus intr-o cutie cu curiozitati. Nu puteau face mai mult pentru el.
"Acum sunt cocotat pe o tulpina, la fel ca si florile," s-a gandit fluturele. "Desigur, nu este deloc placut; imi imaginez ca este ca si cum as fi casatorit, caci sunt bine prins in aceasta cutie." S-a consolat o vreme cu astfel ganduri.
"Este o consolare foarte jalnica," a remarcat una din plantele din camera, care crestea intr-un ghiveci.
"Mda," s-a gandit fluturele, "nu te poti increde prea mult in plantele astea de ghiveci; au prea mult de a face cu oamenii."


Copyright  traducere " Fluturele" de Andersen© copiipovesti.blogspot.com. 2013


Articole din acelasi domeniu in blogul „Povesti pentru copii”:

Furnica si omida (crisalida) , fabula de Esop

Povestea Razei de Soare, de Hans Christian Andersen

Printesa Fluture - Poveste de Iulia Hasdeu

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu