27 februarie 2013

Racheta fenomenala|formidabila(1) de Oscar Wilde

Astazi, copile, iti ofer un festin al mintii daca vei citi povestea lui Oscar Wilde, Racheta formidabila!Pentru ca am gasit pentru tine cea mai buna traducere in limba romana a acestei povesti.


Parfumul englezei vorbite de Oscar Wilde, limbajul  narativ specific acelor timpuri, le regasim in traducerea de exceptie  a domnului Andrei Bantas, caruia ii multumim din suflet si stim ca acolo, unde este acum, ii invata si pe ingeri limba engleza...


Lectura placuta!




Racheta fenomenala|formidabila


Urma sa se insoare fiul Regelui, asa ca bucuria domnea pretutindeni in tara. Un an intreg isi asteptase mireasa si, in cele din urma, iata, sosise. Era o Printesa rusoaica si calatorise tocmai din Finlanda intr-o sanie trasa de sase reni, de forma unei lebede mari de aur, intre aripile careia sedea chiar Printesa. Hlamida lunga de hermana ii ajungea pina la calcaie, pe cap purta o bonetica tesuta din fir de argint si era palida ca Palatul de Zapada in care salasluise intotdeauna. Atat de palida era, incat oamenii se minunau de ea cand trecea pe strazi.
- Parca ar fi un trandafir alb! strigau ei si aruncau de la balcoane asupra Printesei o ploaie de flori.

Printul o astepta la poarta castelului. Avea ochi albastri aproape viorii si visatori, iar parul era ca un caier de aur fin.
Cand o vazu, se lasa intr-un genunchi si-i saruta mana.
- Erai frumoasa in tablou, ii sopti el, dar in realitate esti si mai frumoasa.

Si mica Printesa se impurpura.
- Inainte era ca un trandafir alb, dar acum e ca un trandafir rosu, ii zise un tinar paj vecinului sau si toti curtenii se aratara incantati.

In zilele urmatoare toata lumea spunea doar "trandafir alb, roza rosie, roza rosie, trandafir alb", iar Regele dadu porunca sa i se sporeasca de doua ori simbria pajului. Cum, de fapt, acesta n-avea nici un fel de simbrie, lucrul nu-i aduse prea mult folos, dar, oricum, fu socotit o mare onoare si, ca atare, porunca fu publicata in Buletinul Curtii Regale.

Dupa trecerea celor trei zile cuvenite, se celebra casatoria. Fu o ceremonie magnifica, mirele si mireasa trecura mana in mana pe sub un baldachin de catifea purpurie, brodata cu perlute. Urma banchetul oficial, care dura cinci ceasuri. Printul si Printesa sezura in capul mesei din Marele Salon si baura dintr-o cupa de cristal curat. Numai adevaratii indragostiti puteau sorbi din ea, caci daca o atingeau buze mincinoase, cupa se incetosa si se intuneca.
- E limpede ca se iubesc, dragostea lor e limpede precum clestarul! zise micul paj si Regele ii mai indoi o data leafa.
- Vai, ce onoare! strigara toti curtenii.

Dupa banchet urma sa se dea un bal. Mirele si mireasa trebuiau sa deschida Dansul Trandafirului, iar Regele insusi fagaduise sa-i acompanieze la flaut. De fapt, canta foarte prost, dar nimeni nu indraznea sa i-o spuna, ca doar era Rege. Nici nu stia decat doua melodii si niciodata nu era prea sigur pe care o canta. Oricum, nu conta, caci orice ar fi facut, toata lumea striga:
- Fermecator, fermecator!

Ultimul punct din programul festiv era un grandios spectacol cu focuri de artificii care urma sa inceapa exact la miezul noptii. Tanara Printesa nu vazuse niciodata focuri de artificii, asa ca Regele poruncise ca in ziua nuntii acestea sa fie conduse chiar de Pirotehnistul regal.
- Dar cum sunt focurile de artificii? il intrebase ea pe Print intr-o dimineata, pe cand se plimbau pe terasa.
- Sunt ca aurora boreala, dar mult mai firesti, zise Regele, care intotdeauna raspundea la intrebarile puse altora. Eu unul le prefer stelelor, caci stii intotdeauna cand apar focurile de artificii pe cer. Si sunt aproape la fel de placute ca si cantecul meu la flaut. Trebuie neaparat sa le vezi.

Asadar, in capatul gradinii regale se inaltase o tribuna somptuoasa si, de indata ce Pirotehnistul regal ajunsese sa faca toate aranjamentele necesare, artificiile incepura sa vorbeasca intre ele.
- Vai, ce frumoasa e lumea! striga o mica Petarda. Uitati-va putin la lalelele acelea galbene de acolo. Pai, nici pocnitorile adevarate n-ar putea fi mai frumoase! Ce bine imi pare ca am avut parte de calatorii in viata. Calatoriile iti largesc mintea extraordinar si te scapa de toate prejudecatile.
- Dar gradina Regelui nu e lumea intreaga, Petarda prostuta! ii striga Lumanarea Romana, care avea proportii maiestuoase. Lumea este imensa si ti-ar trebui trei zile incheiate ca s-o vezi de la un capat la altul.
- Orice loc indragit e pentru fiecare din noi o lume intreaga, spuse ginditoare Roata de Foc, care la tinerete fusese moarta dupa un cufar de lemn de brad si se lauda cu inima ei franta. Dar dragostea nu mai e la moda, au ucis-o poetii. Atata au tot scris despre ea, ca nimeni nu-i mai crede, si nici nu ma mira. Dragostea adevarata sufera in tacere. Mi-aduc aminte ca si eu, candva... dar acum nu mai conteaza. Romantismul e depasit!
- Prostii! striga Lumanarea Romana. Romantismul nu moare niciodata. Este ca luna si traieste de-a pururi. De exemplu, mirele si mireasa se iubesc foarte mult. Chiar azi-dimineata am auzit adevarul despre ei de la un cartus de hartie de maslina care intamplator locuia in acelasi sertar cu mine si stia ultimele noutati de la Curte.

Insa Roata de Foc clatina din cap:
- Romantismul a murit! Romantismul a murit! Romantismul a murit! murmura ea. Se numara printre cei care cred ca, daca repeti acelasi si acelasi lucru de nu stiu cate ori, lucrul sfarseste prin a fi adevarat.

Deodata se auzi o tuse seaca si stridenta, si toata lumea intoarse capul. Venea de la o Racheta inalta si cu nasul pe sus, legata la capatul unui bat lung. Intotdeauna tusea inainte de a face vreo remarca, pentru a atrage atentia asupra sa.
- Hm, hm! incepu ea, si toata lumea ciuli urechile, cu exceptia bietei Roti de Foc, care tot mai clatina din cap, murmurand:
- Romantismul a murit!
- La ordine! La ordine! striga un Dop care cocheta cu politica si intotdeauna participase in primele rinduri la alegerile locale, asa ca era la curent cu vocabularul si expresiile parlamentare.
- Romantismul e mort si ingropat, sopti Roata de Foc si adormi.

De indata ce se facu tacere deplina, Racheta mai tusi o data si incepu. Vorbea rar si cu un glas foarte deslusit, de parca si-ar fi dictat memoriile si parca privea mereu dincolo de persoana careia i se adresa. De fapt, avea maniere foarte distinse.
- Vai, ce noroc pe fiul Regelui sa se insoare chiar in ziua lansarii mele! Nici daca ar fi fost aranjate lucrurile dinainte nu s-ar fi putut nimeri mai bine pentru el. Asa sunt printii: au intotdeauna noroc!
- Doamne-Dumnezeule! striga micuta Petarda. Eu credeam ca e tocmai pe dos, ca noi o sa fim detonate in cinstea Printului.
- Asa o fi in ceea ce te priveste pe tine, raspunse Racheta. Ba chiar nici nu ma indoiesc de asta, dar cu mine lucrurile stau cu totul altfel. Sunt o Racheta fenomenala si ma trag din parinti fenomenali. Maica-mea a fost la vremea ei cea mai cunoscuta Roata de Foc - era celebra pentru gratia cu care dansa. Cand si-a facut marea aparitie publica, s-a invartit de nouasprezece ori inainte de-a se stinge si la fiecare rotire a aruncat in aer sapte stele trandafirii. Avea un diametru de peste un metru si era facuta din praf de pusca de cea mai buna calitate. Tata era un Tub de artificii ca si mine, dar de origine franceza. A zburat atat de sus, incat oamenii s-au temut ca n-o sa mai revina niciodata pe pamint. Dar el s-a intors, caci era bun ca piinea calda, si a izbutit o coborire scanteietoare, intr-o adevarata ploaie de aur. Ziarele au tiparit cronici laudative despre spectacolul pe care l-a dat. De fapt, Buletinul Curtii Regale l-a numit "un triumf al artei pilotehnice".
- Vrei sa spui "pirotehnice", o corecta un Foc Bengal. Cunosc acest cuvant, caci l-am vazut scris chiar pe bidonul din care ma alimentez eu.
- Ei bine, eu prefer totusi sa spun "pilotehnic", raspunse Racheta pe un ton cum nu se poate mai sever, iar Focul Bengal se simti atat de umilit, incat incepu imediat sa le terorizeze pe micutele Petarde, pentru a le arata ca, totusi, e o persoana insemnata.
- Spuneam, deci..., continua Racheta. Deci, spuneam... Ce spuneam?
- Vorbeai despre tine, ii zise Lumanarea Romana.
- Bineinteles, stiam eu ca discut o tema de mare interes cand am fost intrerupta atat de nepoliticos. Nu pot suferi impolitetea si proastele maniere de orice fel, caci sunt extrem de sensibila. Nimeni de pe lume nu e atat de sensibil ca mine, de asta sunt convinsa.
- Ce e aia persoana sensibila? o intreba Dopul pe Lumanarea Romana.
- O persoana care, pentru ca sufera de pe urma bataturilor, calca intotdeauna pe ale altora, ii raspunse Lumanarea in soapta, iar Dopul era cat pe ce sa explodeze de ris.
- Ma rog, ma rog, de ce radeti? intreba Racheta. Eu una nu rad.
- Rad fiindca sunt ferecat, raspunse Dopul.
- Asta e un motiv cum nu se poate mai egoist! i-o reteza, furioasa, Racheta. Ce drept ai tu sa fii ferecat? Ar trebui sa te gandesti la ceilalti. De fapt, ar trebui sa te gandesti la mine. Eu una ma gandesc mereu la mine si ma astept ca toti ceilalti sa faca la fel. Asta inseamna simpatie profunda. E o virtute splendida, iar eu o posed in cel mai inalt grad. Sa zicem, de exemplu, ca mi s-ar intimpla ceva asta-seara: ce nenorocire ar fi pentru toata lumea! Printul si Printesa nu si-ar mai regasi fericirea, intregul lor mariaj ar fi distrus; cat despre Rege, stiu bine ca nu si-ar mai reveni niciodata. De fapt, cand incep sa reflectez la importanta situatiei mele, sunt miscata pina la lacrimi.
- N-ar trebui sa te uzi, daca vrei sa le faci placere altora, ii striga Lumanarea Romana.
- Fireste, fireste! exclama Focul Bengal, aflat acum intr-o dispozitie mai buna. E o banala chestiune de bun simt.
- Auzi vorba, o banala chestiune de bun simt! striga indignata Racheta. Dar uiti ca eu nu sunt deloc banala, sunt fenomenala. Pai bun simt poate sa aiba oricine, cu conditia sa-i lipseasca imaginatia. Dar eu una am imaginatie, caci nu ma gindesc niciodata la lucruri asa cum sunt in realitate; intotdeauna ma gindesc la ele in cu totul alt fel. Cat despre ideea de a nu ma umezi, bineinteles ca aici nu se afla nimeni in stare sa aprecieze o fire emotiva. Din fericire pentru mine, putin imi pasa.
Singurul lucru care il poate sustine pe un om in viata este constiinta infinitei inferioritati a tuturor celorlalti - si acesta este un sentiment pe care l-am cultivat intotdeauna. Insa nici unul dintre voi nu are inima. Stati sa radeti si va veseliti, ca si cum Printul si Printesa nu s-ar fi cununat chiar acum.
- Vai de mine si de mine, dar de ce sa nu radem? se minuna un mic Balon de Foc. E un prilej de veselie si, cand ma voi inalta in vazduh, le voi vorbi stelelor despre acest lucru. Sa va uitati si voi cum o sa clipeasca atunci cand o sa le spun cat de frumoasa e mireasa.
- Vai, ce conceptie vulgara despre viata! striga Racheta. Dar la ce era sa ma astept? N-ai nimic pe dinauntru: esti gol si gaunos. Pai cum, dar poate ca Printul si Printesa se vor duce sa stea intr-o tara unde curge un rau adinc si poate vor avea un singur fiu, un baietel blond, cu ochii viorii, ca ai Printului; si poate ca intr-o buna zi o sa iasa la plimbare cu guvernanta; si poate ca baietelul o sa cada in raul adinc si o sa se inece. Vai, ce nenorocire infioratoare! Bietii oameni, auzi, sa-si piarda singurul fiu! E de-a dreptul cumplit! N-o sa-mi revin niciodata.
- Bine, dar nu si-au pierdut nici un fiu! Nu li s-a intimplat nici o nenorocire! striga Lumanarea Romana.
- Parca eu am zis ca s-a intamplat? Am zis ca s-ar putea sa-l piarda, replica Racheta. Daca si-ar fi pierdut singurul copil, nici n-ar mai fi avut rost sa mai discutam chestiunea. Nu pot sa sufar oamenii care jelesc laptele varsat! Ce a fost a fost! Dar cand ma gindesc ca s-ar putea sa-si piarda singurul copil, fireste ca sunt foarte afectata.
- Asta fara indoiala! striga Focul Bengal. De fapt, esti persoana cea mai afectata pe care am cunoscut-o vreodata.
- Iar tu cea mai nepoliticoasa! zise Racheta. Nici nu esti in stare sa intelegi prietenia mea pentru Print.
- Care prietenie, ca nici nu-l cunosti? marai Lumanarea.
- Nici n-am zis ca-l cunosc. Ba chiar as zice ca, daca l-as cunoaste, s-ar putea sa nu-i mai fiu deloc prietena. E foarte primejdios sa-ti cunosti bine prietenii.
- Oricum, te sfatuiesc sa nu te uzi! ii zise Balonul de Foc. asta e singurul lucru important.
- O fi important pentru tine, de asta nu ma indoiesc, raspunse Racheta, dar daca o sa am chef, o sa plang! Si chiar izbucni in lacrimi, care incepura sa siroiasca pe batul in care era infipta, cat pe ce sa inece doua gize mici care tocmai se apucasera sa-si faca un camin comun si-si cautau un loc frumos si uscat de locuit.
- Trebuie ca are o fire cu adevarat romantica, zise Roata de Foc, caci plange fara nici un motiv serios.

Racheta formidabila de Oscar Wilde in engleza
Printul fericit - Poveste de Oscar Wilde (I)

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu