26 octombrie 2009

Soarecele si pisica , fabula de Grigore Alexandrescu


Un soarece de neam , si anume Raton ,
Ce fusese crescut sub pat la pension ,
Si care , la sfarsit , dupa un nobil plan ,
Petrecea retirat intr-un vechi parmazan ,
Intalni intr-o zi pe chir Pisicovici ,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton indata s-a gatit
Sa o ia la picior , nu e de indoit.
Dar smeritul cotoi , cu ochii in pamant ,
Cu capu-ntre urechi , cu un aer de sfant ,
Incepu a striga : "De ce fugi , domnul meu ?
Nu cumva iti fac rau ? Nu cumva te gonesc ?
Binele soricesc cat de mult il doresc
Si cat imi esti de scump , o stie Dumnezeu !
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei ,
Si ca aveti cuvant sa va plangeti de ei ;
Dar eu nu sunt cum crezi , caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc , de vreti un ajutor .
Eu carne nu mananc ; ba inca socotesc ,
De va vrea Dumnezeu , sa ma calugaresc."
La ast frumos cuvant , Raton induplecat ,
Vazand ca Dumnezeu de martor a fost luat ,
Isi ceru iertaciuni si-l pofti a veni ,
Cu neamul soricesc a se-mprieteni .
Il duse pe la toti , si il infatisa
Ca un prieten bun ce norocu le da .
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii !
Caci soarecii cred mult la fisionomii ,
S-a acestui strain atat de cinstit
Nu le infatisa nimic de banuit.
Dar intr-o zi , cand toti ii detera un bal ,
Dupa ce refuza si limbi , si cascaval ,
Zicand ca e in post si nu poate manca ,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa .
Ce fel de-mbratisari ! Ce fel de sarutat !
Pe cati gura punea ,
Indata ii jertfea ,
Incat abia doi-trei cu fuga au scapat.

Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.


Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu