6 decembrie 2014

Povestea Sfantului Nicolae si a lui Pére Fouettard - Legenda frantuzeasca

Era vremea recoltei. Roadele toamnei erau coapte, gata de a fi culese. Trei baietei mergeau aproape in fiecare zi la camp, pentru a-i ajuta pe parintii lor sa adune graul. Pentru ca erau inca mici, uitau, de multe ori, de boabele galbui care trebuiau stranse, si se distrau culegand flori sau alergand dupa fluturii sprintari.


Intr-o zi, cand se intorceau de la camp, cei trei baieti au zarit, din varful unui deal, orasul invecinat, cu turnurile, palatele si parcurile lui minunate. Desi, de obicei, nu aveau voie sa mearga nicaieri fara a fi insotiti, tentatia era atat de mare incat au uitat cu desavarsire lucrul acesta si s-au indreptat catre oras pentru a vedea de aproape lucrurile ce pareau atat de frumoase de la departare.

Odata intrati in oras, au inceput sa paseasca voiosi pe strazile largi, uimiti de tot ceea ce vedeau. In ochii lor, orasul parea sa fie fermecat .Nici nu au simtit cum a trecut timpul pe langa ei, iar atunci cand a venit seara, tristi si infometati, si-au dat seama ca s-au ratacit si nu mai stiau drumul inapoi catre casa.

Dintr-o data, in fata unui magazin aratos, au zarit o firma pe care era scris cu litere mari: Macelarie.
"Macelarule, te rog, deschide-ne," au strigat ei, in cor, "ne-am ratacit si vrem sa stam intr-o casa pana trece noaptea. Poti sa ne dai ceva de mancare si un pat in care sa dormim?" Usa macelariei s-a deschis, iar copiii au pasit inauntru.

Ce credeti ca facut macelarul cu cei trei baieti ?

Atunci copiii cand au intrat in casa, el tinea ascuns la spate un cutit lung si ascutit. I-a ucis pe baietei, i-a taiat in bucati si i-a pus intr-un vas mare cu sare!

Ganditi-va la saracii parinti, stand singuri in casele lor, ingrijorati si amarati, intrebandu-se de ce copiii lor nu au ajuns acasa. Ei au varsat lacrimi amare, si s-au rugat, cerandu-i lui Dumnezeu ajutor si iertare.

Intr-o seara din luna decembrie, toti locuitorii orasului se odihneau intre peretii caselor pline de caldura. Era zapada si ger , si nici un om indraznea sa iasa afara.Toate usile locuintelor erau ferecate... Dintr-o data, din ceruri, a coborat cu repeziciune o stralucire roz care a ajuns drept in mijlocul unei strazi. Acea stea cazatoare era chiar maretul Episcop, Sfantul Nicolae.

El a mers direct la usa macelariei, a batut cu putere, de trei ori, si a zis: " Deschide-ne." Macelarul a venit in graba sa vada cine il cauta. Genunchii ii tremurau de teama, caci nu putea uita de fapta lui cumplita. "Nobile vizitator, ce doresti de la mine?" a intrebat el. "Daca vrei, poti sa mananci si sa dormi in casa mea. Iti voi oferi cea mai buna sunca a mea."
"Nu," a spus maretul episcop, "du-te si deschide vasul cu saratura in care i-ai pus pe cei trei baietei." Dupa aceasta, Sfantul Nicolae a zis: "Inviati, ridicati-va, copii, caci vreau sa va binecuvantez. Sa fiti voiosi si fericiti precum pasarile care canta in cuibul lor in fiecare primavara. Duceti-va inapoi la parintii vostri." Fiecare dintre cei trei baieti s-a trezit si a inceput sa cante.

Macelarul cel crud trebuia sa isi primeasca rasplata. Pentru a-l pedepsi, Sfantul Nicolae l-a transformat in slujitorul sau, Pére Fouettard, si l-a condamnat sa il urmeze plin de rusine si urat de toata lumea pentru vesnicie.

Cerescule sfant, sa-i multumim lui Dumnezeu pentru aceasta fapta minunata !

Cei trei baietei s-au intors la casele lor si si-au sarutat plin de fericire parintii.



Din acea zi, Sfantul Nicolae vegheaza din inaltul cerului peste copii si le indeplineste dorintele.



In ziua de 6 decembrie, Sfantul Nicolae coboara din ceruri, se strecoara fara zgomot prin hornurile caselor si aduce copiilor buni, adormiti, cele mai frumoase jucarii. Copii obraznici il asteapta, insa, degeaba.


25 noiembrie 2014

O legenda despre Sfantul Andrei in Scotia

Sfantul Andrei, despre care se spune ca adus credinta crestina pe meleagurile Romaniei de astazi, a fost un curajos, neinfricat si binevoitor om, un ucenic de nadejde al lui Iisus. Numele de Andrei/Andreea inseamna "curaj, putere, neinfricare." Se spune ca Sfantul Andrei a fost cel dintai care a adus alaturi de Iisus oameni gata sa creada in Dumnezeu, desi nu erau evrei asemeni Mantuitorului. Tocmai de aceea, nu in mod intamplator, este vazut astazi si ca sfant protector al Scotiei si al retelelor sociale de pe internet (o fi si pe Facebook? Ramane de vazut!).

O legenda despre Sfantul Andrei in Scotia
Legenda Sfantul Andrei
Nu numai noi, romanii, ne mandrim cu faptul ca Sfantul Andrei a calatorit pe meleagurile noastre, aducandu-ne invatatura despre Mantuitor. Se spune ca, in calitate de frate a  Sfantului Petru, fondatorul bisericii crestine, ar fi fost de ajutor scotienilor, din ceruri,  in anul 1332, cand acestia i-au cerut papei de la Roma protectie fata de incercarea regilor englezi de a captura Scotia. Conform unor legende, scotienii pretind ca sunt urmasii scitilor care au trait odinioara pe malurile Marii Negre, fiind convertiti la crestinism de nimeni altul decat de Sfantul Andrei! Iata cum putem pretinde ca suntem un fel de veri ai scotienilor!

12 mai 2014

Povestea scaiului- poveste populara romaneasca

Iata, Povestea scaiului o poveste populara romaneasca, uitata de lume,  pe care am gasit-o intr-o culegere- comoara, de folclor romanesc,  pe care nu am putut s-o tin numai pentru mine si vreau s-o impart cu toti care au suflet de copil.  Pedeapsa unui ciobanas primita de la Dumnezeu, pentru neghiobia sa, ma face sa ma gandesc la zicala: "Dupa fapta si rasplata".
Lectura placuta!

O fost odata cand o fost, ca daca n-ar fi fost nu s-ar povesti.
O fost odata un baiet; el n-avea nici mama, nici tata si umbla, uite asa, de capul lui.
Un cioban, de la o stana, care venise in sat dupa duhan, il intalneste umbland drumurile si, fiindca el avea nevoie de un strungar, intreba pe baiet, n-ar merge cu el la stana? Ca acolo va manca cas, urda, jintita, balmus si alte mancari ciobanesti si sanatoase. Baietul, care, dupa cum v-am spus, n-avea parinti, nici rude, se prinde ca merge si se lua cioban. La inceput i-o mers bine baietului; dar mai pe urma, invechindu-se sita, incepura a-l pune mai la toate treburile.
De multe ori n-avea vreme baietasul nici sa manance, caci si la stana sint treburile ca si la o gospodarie.
O data, trudit cum era, un cioban il mana dupa apa. Ducandu-se la izvorul din vale, gaseste o mieluta slaba si urata de nu-ti venea sa te uiti batir la ea. Baietul o ie in brate, o duce la stana s-o pune in culcusul lui. Cand il vazura ciobanii cu spurcaciunea ceea, ii hotarara ori s-o taie, sa nu se mai chinuiasca, ori s-o arunce la naiba, ca li-i sila de ea. Baiatul, vazand ca n-are s-o poata creste acolo, a dosit-o in niste tufe. Acolo, ingrijind-o, a scos din mieluta o oaie de-ti era mai dragu sa te uiti la ea. Mieluta sa tinea intotdeauna de baiat, precum cainele de stapan, si cand dadea baietul peste cate un necaz, ea-l povatuia ce sa faca, ca era nazdravana.
Stana unde era baietul era aproape de Mama-Padurii. Intr-o sara, cam pe la cantatori, cum stateau ciobanii in jurul focului si piciiau din pipe, numai ce aud un chiot zdravan in padure; chiuise Mama-Padurii.
Unul din ciobani zise: hai sa chiuim si noi; ca poate e vr-un om ratacit prin padure.
Mieluta spuse baietului in soapta ca el sa nu chiuie, ca va fi rau de dansul.
Ciobanii, luandu-se dupa gura celui ce i-o indemnat, a tras o chioara de s-o rasunat muntele; si cum o chiuit o si murit.
Baietului, ascultand pe mieluta, nu i s-o intamplat nimic.
Intr-o vreme, veni pe-acolo Mama-Padurii. La stana nu era decat  baietul si ciobanii lungiti la pamant. Mama-Padurii intreba pe baiat:
- Tu nu dormi?
- Nu, raspunse baietul.
- Ia, de taie-mi, mai baiete, o oaie grasa, ca sa ma ospatez cu ea ca tare mi-i foame.
Baietul se aseza pe lucru numaidecat, ca era harnic, para de foc.
Mieluta sopti insa baietului:
- Mama-Padurii vrea sa te prapadeasca si sa te chiorasca. Cand a fi carnea fierbinte si fripta si ai sa i-o pui dinainte, ea are sa te pocneasca cu carnea in ochi. Cum te-i duce insa la ea, inainte de a pune friptura jos, carpeste-o tu, intai, ca are sa chiorasca ea, si iute sa te imbraci in pielea oaiei ce vei jupui.
Cand friptura era gata, Mama-Padurii sosi. Baietul, nici una, nici alta, ie o hapchina de friptura si lichi! in ochii matahalei, care chiori de durere si usturime. Baietul, intr-un buc se imbraca in pielea oaiei ce-o taiase.
Mama-Padurii incepu a cotrobai si a cauta pe baiet sa-l prapadeasca; el insa se ferea bine. Cand ea era intr-o parte, el fugea in alta. Cand Mama-Padurii il intreba de-i acolo, el raspundea ca da.
Tot scotocind sa-l prinda, numai ce se trezi baietul cu oi cu tot in ograda unor curti mari si frumoase. Mama-Padurii achipuia si numara pe fiecare oaie si-i dedea drumul. Baietul, fiind imbracat ca oile, scapa si el de la moarte si se duse cu turma iar la stana, si n-o mai fost suparat de Mama-Padurii.
Baietul nu fusese de 20 ani la biserica, sa se roage ziditorului, in casa Domnului. Spuse gandul mioritei, care-l sfatui sa se duca.
- Du si un cas frumos jertfa, si dupa ce vei iesi de la biserica sa vii intins la mine.
Intre stana si satul unde era biserica era un parau hat marisor; cand ajunse la el, flacaul intinse gluga si trecu apa ca pe uscat. La biserica flacaul s-o rugat cu multa dragoste lui Dumnezeu, da ochii ii erau tot pe la neveste si fete.
Dupa ce-o iesit de la biserica, in loc sa asculte povata mioarei, el o nimerit la crasma. O jucat, o baut, ba si-o gasit si-o draguta, pe care o lua cu dansul. Catre seara, porni la stana. Cand ajunse la parau si intinse gluga, n-o mai putut trece ca inainte; era sa se inece. Ajungand la stana, zise mioritei:
- Da in strunga.
- Dee-ti mandra de sub gluga.
Mandra flacaului li-o dat.
Miorita si cu oile s-o facut niste pasarele s-o zburat in lume. Flacaul o uitat de mandra lui si s-o luat dupa ele, plangand si blastamandu-se, dar nu le-o mai ajuns. Rugandu-se zi si noapte lui Dumnezeu ca sa-l faca sa se tie dupa oi, ziditorul l-o facut un scai si de atunci se tine de lana oilor.