1 iunie 2015

Cireșele cerceluși- legendă populară românească

Se spune că, demult, tare demult, exista o țară minunată cu multe coline, în care locuitorii ei cultivau fel de fel de pomi fructiferi.
Imaginează-ți cum era primăvara acolo: o minunăție! Oamenii îngrijeau pomii cu mare dragoste și grijă, iar pomii înfloreau și se pârguiau răsplatind  dragostea acestora.
Cât despre copii..! Copiii erau fericiți când se înfruptau din fructele delicioase!


legenda populară românească despre cireșe și Cireșoaia

În acest mic rai, trăia singură, Cireșoaia, o femeie ursuză și ciudată, într-o casă  așezată în vârful unei coline. Casa ei avea ziduri de piatră înalte și nimeni nu putea să arunce vreo privire spre locul unde trăia ea. În fața casei ei, creştea un pom înalt cu coroana ramificată ce rodea nişte fructe neasemuite. 

Primăvara, pomul făcea niște flori cu petalele albe și gingașe și după ce acestea se scuturau, pe ramurile lui își făceau apariția nişte bobiţe mici şi verzi ce atârnau perechi, perechi la capătul unor codiţe lungi şi subţiri. Apoi creşteau, creşteau, până începeau să se pârguiască. Pieliţa lor căpăta o culoare sângerie, miezul devenea cărnos şi zemos cu un gust dulce şi aromat de-ţi lăsa gura apă. Oamenii le numeau fructele Cireşoaiei, după numele femeii sau mai simplu cireşe, iar pomul il numeau  cireş. Nimeni nu mai intalnise asemenea fructe şi nimeni nu ştia de unde se ivise pomul în curtea Cireşoaiei.

Femeia  isi păstra secretul cu străşnicie căci mulți încercau să-l cultive  punând sâmburii cireşelor în pământ, udându-i şi aşteptând să răsară ceva. Din pământ, însă, nu răsărea niciodată nimic.
Femeia, cu fructele ei, facea bani frumoşi si vestea lor se dusese departe. Preţul lor era mare, astfel încât numai bogaţii le puteau mânca.. Cireșele se coceau înaintea tuturor altor fructe, iar copiii le priveau cu jind, roşii şi cărnoase, printre frunzele crengilor ce se vedeau de după zidul cel înalt de piatră.

Ce facea femeia cu banii? Ridica zidul tot mai înalt, ca nimeni să nu ajungă, nici măcar cu privirea la cireșul ei.
Lânga zidul Cireșoaiei, era o căsuţă sărăcăciosă, plină de copii, pe care-i creştea sora lor mai mare, după ce părinţii lor murisera. Fata muncea din casă-n casă, pe la străini, pentru o bucățică de pâine cu care-şi hrănea frăţiorii. Fructe mâncau destule de prin livezi, dar, fără îndoiala, copiii și-ar fi dorit sa guste din fructele Cireșoaiei, dacă nu ar fi fost goniți tot timpul.

Într-o zi, Cireaşoaia s-a îmbolnăvit. Nu avea pe nimeni care s-o îngrijeasca, măcar să-i fi dat un pahar cu apă...! Căci traise doar cu cireșul ei. Oamenii  treceau nepăsători pe lângă poarta ei, închisă cu șapte lacăte și se gândeau toți că femeia își merita soarta.
Doar sora cea mare avea milă de biata bătrână. Fata cu suflet de aur, îi lăsa la poartă, în fiecare dimineaţă, când pleca la muncă, câte o găleată cu apă, iar seara, la întoarcere, câte o bucățică din pâinea pe care o câştigase.
După ceva vreme bătrâna a  început să lase şi ea la poartă câte un pumn de cireşe. Mare a fost bucuria fetei, dar şi mai mare a frăţiorilor ei. Îşi împărţeau în mod egal bobițele roșii și parfumate şi le mâncau încet, ca să nu se termine prea repede.
Într-o seară, pe când fata se întorcea de la lucru, a găsit-o pe Cireşoaia în poarta casei. Femeia i-a făcut semn să intre si i-a dat în braţe un coş mare plin cu cireşe. I-a spus să le aleagă pe cele cu codiţele unite perechi şi să le pună la urechile frăţiorilor ei ca nişte cercelusi! Restul cireşelor să le mănânce… Apoi, fără să-şi dea jos de la urechi cerceii din cireşe, să sape o groapă în faţa casei lor în care să pună toţi sâmburii fructelor mâncate.
Acesta era secretul cireșelor, secretul minunatului pom, pe care femeia nu-l spusese nimănui până atunci, de frică să nu aibă concurenţă şi preţul să scadă, rămânând, astfel, fără venit. Acum îi părea rău! Și pentru că simţise că sfârşitul îi era pe aproape, se gândise să-l lase, ca un fel de moștenire și altora. Ştia că fata  cea harnică și minunată n-o va lăsa sa moară de foame... 

Fata a luat coşul, i-a mulţumit bătrânei și s-a îndreptat spre casă. A făcut întocmai cum a învățat-o Cireșoaia.. ! Și nu după multă vreme, în faţa casei sale sărăcăcioase s-a înălțat  un cireş mare, frumos şi plin de fructe.
Copiii aveau gurițele pline de cireșe dulci și ochișorii plini de uimire..! Au mâncat pe săturate, neuitând să-şi pună cireşe-cerceluși, la urechi şi să mulţumească lui Dumnezeu şi Cireşoaiei pentru tot!
În fiecare dimineață, sora cea mare pleca de acasă cu câte un coş plin cu cireş, pe care îl lăsa în pragul unei case cu mulţi copii, neuitând să le spună şi taina creşterii pomului.
Și, în scurt timp, colinele s-au umplut cu aceşti pomi şi, bineînțeles, de copii cu cireşe cercelusi, la urechi. Vestea s-a răspândit dincolo de țara care se numea, de atunci, Ţara Cireşelor. Veneau acolo, oameni de toate neamurile și plecau cu câte un coş cu cireşe, pe care îl primeau fără bani, odată cu secretul înmulţirii minunatului pom.

Şi astfel cireşul a devenit faimos şi s-a răspândit în lumea largă.
Ba chiar şi luna iunie, luna în care se coc cireşele, a fost numită de cei bătrâni şi de calendarele bisericeşti: „Cireşar”!
Cu timpul povestea sădirii cireşului s-a mai uitat.
A rămas, însă, de-a lungul timpului, bucuria copiilor și părinților lor, care şi în zilele noastre îşi mai pun cireşe cerceluși, la urechi…!

Copyright © copiipovesti.blogspot.com.2013




7 aprilie 2015

Povestea iepurasului de Paste

Daca te-ai intrebat vreodata cum a ajuns iepurasul sa joace un rol atat de important in sarbatoarea Pastelui, poti afla cum s-a petrecut asta citind Povestea iepurasului de Paste.

Cu multi ani in urma, Iarna a stat pe la noi multa, prea multa vreme. Copiilor le placea Iarna. Erau incantati sa se joace in zapada si sa se dea pe gheata, dar asteptau cu nerabdare Primavara.

Iepuras paste
"Sa mergem in padure," au spus ei, "poate ca Primavara este acolo."

Au alergat, asadar, spre padure, dar nu au gasit Primavara. Era tare frig printre copacii golasi, lipsiti de frunze. In plus, nu au zarit nici o pasare si nici macar o floare. Vantul de Nord si Gerul se jucau inca pe acolo, plini de vigoare. Ei au ravasit parul copiilor si i-au ciupit, rautaciosi, de nas.

"Primavara nu a sosit inca," si-au zis cu tristete copiii si s-au intors la casele lor.

Catva timp mai tarziu, au incercat din nou, dar Vantul de Nord si Gerul nu s-au lasat pagubasi, i-au luat din nou in primire, dornici sa ii necajeasca. Nu au putut gasi nici de asta data Primavara, asa ca s-au dus iarasi, plini de obida, la casele lor.

O vreme, copiii au continuat, odata la cateva zile, sa mearga in padure, fara a reusi insa sa dea de Primavara.

"Primavara nu mai va veni anul asta," si-au spus resemnati copiii. "Nu ne vom mai duce deloc in padure. Ce rost ar mai avea?"

5 aprilie 2015

Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (II)

Va prezint aici, asa cum v-am promis, cea de-a doua parte a "Cutiei Pandorei," o poveste pentru copii in care Nathaniel Hawthorne reinventeaza celebrul mit grecesc. Poti gasi versiunea originala, in limba engleza, a acestei povesti aici: Pandora's Box: The Paradise of Children, by Nathaniel Hawthorne

Poveste de Nathaniel Hawthorne
"Cred," si-a spus Pandora, "ca am inceput sa-mi dau seama cum a fost facut. Poate ca o sa-l pot lega inapoi dupa ce il voi desface. Nici chiar Epithemeus nu m-ar putea invinovati pentru asta. Chiar daca nodul ar fi desfacut, nu trebuie sa deschid cutia, desigur, nici nu as face-o fara consimtamantul acestui baiat prostut.

Ar fi fost mai bine pentru Pandora daca ar fi avut cel mai mic lucru de facut, astfel incat sa nu se gandeasca tot timpul numai la cutie. Dar copiii duceau o viata atat de usoara inainte ca oricare dintre Necazuri sa intre in lume, si se bucurau de prea mult timp liber! Ei nu ar fi trebuit sa se joace intr-una de-a v-ati ascunselea printre tufisuri, sau de-a baba oarba cu naframe legate la ochi, ori oricare alt joc descoperit pe timpul cand Mama Pamant era in copilaria sa. Daca viata este numai distractie, munca este distractia adevarata! Nu era mult de facut. Putin de maturat si sters praful prin casute, culegerea florilor proaspete si asezarea lor in vaze, si munca de o zi a bietei Pandora s-ar fi terminat. Iar apoi, pentru restul zilei, ar fi fost numai cutia!

Pana la urma, nu sunt sigur intru totul ca fascinanta cutie nu era, in felul ei, o binecuvantare pentru Pandora. Ea ii dadea atatea idei la care sa se gandeasca si despre care sa vorbeasca oricand avea pe cineva care sa o asculte! Atunci cand era bine dispusa, putea sa admire slefuirea stralucitoare a laturilor sale si cadrul bogat al frumoasei ei fete, in loc sa alerge pe afara. Sau, daca era prost dispusa, putea sa ii dea un branci sau sa o loveasca cu piciorusul ei obraznic. Si, puteti fi siguri ca rautacioasa cutie a primit numeroase lovituri! Dar, cu siguranta, daca nu ar fi fost cutia, micuta Pandora nu ar fi stiut nici pe jumatate cum sa isi petreaca timpul.

CE-O FI IN CUTIE?

Caci, era cu adevarat o preocupare fara de sfarsit sa ghicesti ce era inauntru. Ce putea fi, totusi? Imaginati-va numai, mici ascultatori, cat de ocupata v-ar fi mintea daca ati avea o cutie mare in casa, in care ati presupune ca se gaseste ceva nou si frumos, cum ar fi cadourile voastre de Craciun sau de Anul Nou. Credeti ca ati putea fi mai putin curiosi decat Pandora? Daca ati fi lasati singuri cu acea cutie, nu v-ati simti nitel tentati sa ii ridicati capacul? Dar voi nu ati face asta. Ah, vai! Asa sa fie?

Nu! Nu! Numai, daca v-ati gandi totusi ca ar fi jucarii in ea, v-ar fi foarte greu sa va scape ocazia de a trage macar cu ochiul!

Stim ca, cel putin Pandora nu se astepta la nici o jucarie, pentru ca nici una nu incepuse sa fie facuta probabil in acele zile, cand lumea insasi nu era altceva decat o imensa jucarie pentru copiii care locuiau in ea.
Pandora era insa sigura ca in cutie era ceva foarte frumos si pretios si, de aceea, se simtea tare curioasa sa arunce o ocheada in ea, asa cum ar fi simtit orice alta fetita. Oricum, in acea zi, curiozitatea ei a devenit atat de mare decat de obicei incat, in cele din urma, s-a apropiat de cutie. Era mai mult decat pe jumatate hotarata sa o deschida daca ar fi putut. Ah, obraznica Pandora!